Wednesday, 10 October 2012

The mistic wolf

In preajma sfarsitului celui de al doilea razboi mondial fauna din Romania a fost in mare pericol din cauza foametei si a saracirii populatiei, oamenii vanand orice. Desigur ca asta n-a fost prea greu, arme de foc erau peste tot, iar capcanele nu prea greu de confectionat.

Singurele animale care s-au inmultit, chiar necontrolat as spune, au fost lupii. Cunosc cazuri in care diverse persoane relatau ca au stat cate-o noapte intreaga in pomi sa nu-i manance lupii, altii n-au avut norocul asta. Chiar in Prapastiile Zarnestiului o fetita a cazut prada fiarelor cu ceva timp in urma...

In perioada comunista, in special dupa venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu s-au dat legi drastice in privinta vanatorii, astfel ca in anii '90 fauna era refacuta, numai ca intre timp lupul a devenit dusmanul vanatorilor, pe alocuri incercandu-se chiar exterminarea acestora. Acest lucru se intampla si in prezent, nu de putine ori am auzit ca s-au gasit ba o lupoaica ba un lup impuscati prin paduri si asta mai ales toamna odata cu deschiderea sezonului de vanatoare.

Una peste alta, cam pe la sfarsitul lui septembrie intr-un munte de langa Brasov, la vreo 2,5 ore de vreun drum si la nu mai mult de 40 de minute de poteca marcata am gasit cativa pui de lup. Din pacate nu am certitudinea ca ar fi sau nu, dar pot sa aduc cateva argumente pro.
Primul ar fi coloritul parului, apoi faptul ca aveau caninii destul de mari pentru varsta lor si pentru un catel, altul ar fi ca unul dintre ei la un moment dat a inceput sa urle dupa ce s-a asezat pe picioarele dinapoi exact ca lupii. Stiu ca exista caini care ratacesc si chiar vaneaza prin paduri, totusi ma indoiesc ca ar fi supravietuit asa sus in munte si ca ar fi fatat cateaua tocmai acolo.
Pe de alta parte puii erau intr-un loc cam deschis, doar daca incerca lupoaica sa-i mute si s-ar fi retras cand m-a simtit.
Uitasem sa mentionez ca toate acestea s-au petrecut undeva pe la ora 18, adica spre seara, de aceea am si fost nevoit sa folosesc blitul.
Argumente contra, dupa cum sustine si un prieten silvicultor ar fi faptul ca nu au urechile ridicate asemeni lupului - desi sunt totsi micuti, 3-4 saptamani - iar altul ca au cam multe pete albe. Poze cu pui de lup asa mici nu am gasit, decat ceva mai mari si intr-unele chiar cu pete pe bot sau pe labute.

Dupa o saptamana am mers din nou in zona si nu i-am mai gasit, ceva urme mai erau pe sub bolovanii din zona in special, erau si urme mai mari dar nu puteai distinge daca erau de lup sau de caine.

In cateva zile sper sa ajung iar in zona, pozele sunt cele de mai jos.

Lupul in Romania, fotografie wildlife

Lupul in Romania, fotografie wildlife

Lupul in Romania, fotografie wildlife




Trimite aceasta postare prietenilor tai!


Alte articole asemanatoare:



0 comentarii: